Povestea incredibilă a celui mai norocos marinar din lume, care a scăpat cu viață de pe Titanic și Lusitania. „M-am săturat de navele mari. O să lucrez pe unele mai mici…”

Publicat: 24/04/2019, 16:53

George Beauchamp a avut un noroc chior, după cum relatează rudele bărbatului, care a supraviețuit atât naufragiului Titanicului din 1912, cât și celui al Lusitaniei, din 1915, scrie mirror.co.uk.

După a doua „întâlnire” cu moartea, George a spus familie sale: „M-am săturat de navele mari – o să lucrez pe unele mai mici”.

George a fost fochist pe RMS Titanic, vasul care a lovit un aisberg și s-a scufundat în Oceanul Atlantic, în data de 14 aprilie 1912.

Acesta și-a amintit cum a auzit „un zgomot ca de tunet” și s-a trezit cu jumătatate de corp în apă, înainte să i se permită să părăsească sala motoarelor.

George a urcat o scară de urgență de pe punte și a ajutat mai mulți pasageri să urce în bărcile deja supraaglomerate, înainte de a-și asigura și el un loc.

Ulterior, curajosul George a povestit cum a salvat 70 de pasageri, transportați cu barca de salvare numărul 13.

Referitor la impactul cu aisbergul, George a spus că, în acel moment, se ocupa cu alimentarea motoarelor: „Am simțit șocul și am auzit un zgomot asurzitor. Ni s-a ordonat să închidem vanele, pe măsură ce apa a invadat sala motoarelor. Ne-am urcat apoi pe scara de urgență”.

George a vorbit și despre operațiunea de salvare a pasagerilor: „Aveam un picior pe punte și altul în barca de salvare, am ajutat femeile și copiii să urce în barcă. A fost dat ordinul: Este suficient, nu au loc mai mulți oameni în barcă – Așa că m-am urcat și eu și am plecat”.

Unele doamne au refuzat să urce în bărcile de salvare, a declarat George. „A trebuit să ținem barca de salvare departe de epava Titanicului. Riscam să ne scufundăm și noi”, a mai spus acesta în anchetă.

„Am folosit vâslele, pentru a ne îndepărta cât mai mult de vortexul creat de nava scufundată, pe măsură ce s-a dus la fundul oceanului. Am văzut cum nava a dispărut, scoțând un sunet bizar și am auzit plânsete, în timpul scufundării. Ne-am fi întors pentru ceilalți, dar eram deja supraîncărcați”.

Zece minute mai târziu, supraviețuitorii au fost recuperați de RMS Carpathia, care a salvat 705 suflete de pe Titanic.

După coșmarul de pe Titanic, londonezul George a lucrat pe RMS Lusitania, vas care s-a scufundat în timpul Primului Război Mondial.

Lusitania, cea mai mare navă de pasageri din lume, a fost torpilată de un submarin german, în data de 7 mai 1915.

Povestea incredibilă a lui George a fost scoasă la iveală de familia acestuia, din Hull, East Yorks, care a dorit să-i aducă un omagiu, la 75 de ani de la moarte.

Strănepoata lui George, Susan Norton, a declarat: „Mama mea este supărată că tata nu a vorbit des despre străbunicul. Se pare că doar poveștile căpitanilor au fost spuse. Sunt mândră de străbunicul, care a luat parte la salvarea pasagerilor”.

George s-a născut la Londra și s-a mutat în Hull, unde a lucrat zece ani pe diverse nave.

S-a căsătorit și și-a întemeiat o familie în oraș, după care a acceptat un loc de muncă la White Star Line, ajungând la Southampton, Hants, pentru a se îmbarca pe Titanic, pentru călătoria inaugurală.

George avea 42 de ani, dar a mințit, spunând că are 32 de ani, pentru a deveni fochist.

După ce a revenit pe uscat, George s-a căsătorit și a trăit în Southhampton, unde a murit în 1944, la vârsta de 72 de ani.

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Monica Pop, noi detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Care sunt șansele...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
BANII românilor sunt VERIFICAŢI. Guvernul a dat ordin. Au început confiscările
Cine s-a răzbunat pe Simona Halep. El este „iubitul” de 57 de ani
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
(P) Iată ce monitor gaming se caută în 2024
×